Anghel I. Saligny (n. 19 aprilie 1854, Şerbăneşti, judeţul Galaţi - d. 17 iunie 1925, Bucureşti), academician, inginer constructor, ministru şi pedagog român, este considerat unul dintre pionierii tehnicii mondiale în proiectarea şi construcţia podurilor şi silozurilor cu structură metalică, respectiv de beton armat, unul dintre întemeietorii ingineriei româneşti.A fost membru fondator al Societăţii Politehnice din Bucureşti şi preşedinte al acesteia în perioadele 1895 - 1897 şi 1910 - 1911, profesor la Şcoala naţională de poduri şi şosele, ministru al Lucrărilor Publice, membru corespondent (din anul 1892), membru titular (din anul 1897) şi preşedintele Academiei Române (1907 - 1910).Lucrarea sa cea mai importantă este proiectarea în 1888 şi construcţia între 1890 - 1895 a podului peste Dunăre de la Cernavoda, care era, la acea vreme, cel mai lung din Europa şi printre cele mai importante poduri metalice cu deschidere mare din lume. Proiectul elaborat de Saligny aducea două mari inovaţii în construcţia de poduri: sistemul nou de grinzi cu console pentru suprastructura podului şi folosirea oţelului moale în locul fierului pudlat ca material de construcţie pentru tabliere de poduri. Între anii 1889 şi 1909 a condus lucrările de amenajare ale portului Constanţa, introducând pentru prima oară în România piloţii şi radierele din beton armat în construcţiile portuare şi proiectând silozurile de cereale şi staţia de petrol. Printre celelalte lucrări ale sale se numără linia de cale ferată Târgu Jiu - Filiaşi, tunelul de cale ferată din Valea Mostiştei, portul Ramadan (Giurgiu), etc.Podul de la Cernavodă, dublat astăzi de un sistem de poduri combinate, construit, evident, tot de ingineri români, rămâne cel mai important simbol al ingineriei româneşti din perioada de început, examenul său de maturitate, trecut cu strălucirea dată de împlinirea secolului de existenţă şi funcţionare non-stop.