Alternativ Ioan (Ion) Huniade, Iancu de Hunedoara sau Ioan Corvin (n. ca. 1407 - d. 1456) (în latină Ioannes Corvinus, în germană Johann Hunyadi, în maghiară Hunyadi János, în slovacă Ján Huňadi) a fost ban al Severinului din 1438, voievod al Transilvaniei între 1441-1456 şi regent al Ungariei între 1446-1452, mare comandant militar, tatăl regelui Matia Corvin.La Dieta din februarie 1445 s-a format un guvern provizoriu, alcătuit din cinci căpitani generali, Iancu primind în guvernare Transilvania, Banatul şi Crişana. În 1450, în capitala de atunci a Ungariei, Pozsony, (citeşte Pojon; astăzi Bratislava), Ioan de Hunedoara a negociat cu Frederic al III-lea termenii predării lui Ladislau al V-lea, dar nu au ajuns la un acord. Mai mulţi duşmani ai săi l-au acuzat de o conspiraţie politică împotriva regelui. Pentru a reduce tensiunile crescânde pe plan intern, Ioan a renunţat la titlul şi funcţia de regent al Ungariei. Reîntors în Ungaria la începutul anului 1453, Ioan a fost numit de Ladislau conte de Bistriţa-Năsăud şi căpitan general al regatului. Totodată, regele i-a inclus în blazonul familial aşa-zişii „lei de Bistriţa”.

Mormântul lui Ioan de Hunedoara în nava de sud a Catedralei Catolice din Alba Iulia

Pecetea lui Ioan de Hunedoara

Ioan a murit în 1456 de ciumă in tabara de la Zemun, după ce obţinuse încă o victorie importantă, în bătălia de la Belgrad, contra oştirii otomane a sultanului Mehmed al II-lea Cuceritorul. Este înmormântat la Alba Iulia, în Catedrala Sf. Mihail. Pe piatra sa funerară stă înscris "s-a stins lumina lumii". Ca omagiu papa Calixt al III-lea elogiază victoria obţinută de Ioan de Hunedoara ca fiind "cel mai fericit moment al vieţii sale".
Ioan Huniade a fost un mare aristocrat al Regatului Ungariei, descendent dintr-o familie nobiliară de origine română ce îşi avea fieful la Hunedoara. A devenit ulterior şi ban al Severinului, voievod al Transilvaniei, precum şi regent al Ungariei.Devenind adevăratul conducător al grupării favorabile regelui Vladislav I al Ungariei, Iancu de Hunedoara a fost răsplătit din plin de acesta, demnitatea cea mai importantă ce i-a fost încredinţată în 1441 fiind aceea de voievod al Transilvaniei. Astfel, el a reuşit să imprime Ungariei o linie politică predominant antiotomană, conflictele din Europa Centrală cu Frederic III de Habsburg (1440-1493) şi cu Jan Jiskra, aliatul acestuia şi adevăratul stăpân al Slovaciei, trecând pe un plan secundar.