Numele Muhammad înseamnă "cel demn de laudă" ( hammada "a lăuda", "a slăvi"). Forma "Mahomed" este şi ea corectă în limba română; fiind chiar cea mai uzuala.
Dintre toţi întemeietorii de religii universale, Mahomed este singurul căruia i se cunoaşte, în linii mari, biografia (izvoarele cele mai importante sunt Coranul - în arabă, al Quar'an, "Propăvăduirea" - şi informaţiile transmise de Tradiţie - în arabă, al-Hadit, "Zicerea", "Spusa". Trebuie precizat însă că valoarea istorică a acestor surse nu e întotdeauna sigură).

Profetul Muhammad ibn Abdallah s-a născut la Mecca in jurul anului 570. Tatăl sau moare cu puţin timp înainte de naşterea sa, iar mama sa când el avea doar 6 ani. Este crescut de unchiul sau Abu Talib de la vârsta de 8 ani. La 12 ani călătoreşte în Siria, unde un călugăr creştin recunoaşte semnele tainice pe umărul lui Mohamed care îi vestesc vocatia de prooroc. Se căsătoreşte cu prima lui nevastă, Khadija la vârsta de 25 de ani (ea avea 40); soţia sa a avut un rol considerabil în viaţa Profetului: ea l-a încurajat mult în încercările sale religioase. Casătoria avea să fie fericită; Mahomed, care după moartea Khadijei avea să aibă încă nouă neveste, nu şi-a luat altă soţie cât timp Khadija a fost în viaţă. Datorită caracterului său integru este ales ca membru într-o organizaţie numită Alianţa pentru Caritate. Este pentru un timp caravanier, având posibilitatea sa călătorească mult. Era cunoscut de toţi ca fiind o persoană foarte corectă şi cu un suflet foarte bun.
La 40 de ani, Mahomed are o revelaţie descrisă în felul următor: pe când dormea în peştera în care îşi petrecea recluziunea lui anuală, îngerul Gabriel a venit la el, ţinând o carte deschisă în mâini şi i-a poruncit "Rosteşte acestea!". Cum Mahomed refuza să citească din carte, Îngerul i-a apăsat "cartea pe nări şi pe buze", aproape sufocându-l. Când, a patra oară îngerul i-a spus: "Rosteşte!", Mahomed l-a întrebat "Ce trebuie să rostesc?". Îngerul i-a răspuns atunci: "Rosteşte (adică: predică!) în numele Domnului care te-a făcut! Care a făcut omul dintr-un cheag de sânge. Propăvăduieşte, căci Domnul tău este cel mai darnic, el l-a luminat pe om cu ajutorul penei de scris şi l-a învaţat pe om ceea ce nu ştia"(90: 1-5) Mahomed a început să citească cu voce tare şi îngerul s-a depărtat de dânsul. "Apoi m-am trezit şi eram ca şi cum cineva ar fi scris în inima mea". Autenticitatea acestor experienţe pare neîndoielnică. "Dictarea" Coranului a fost deseori însoţită de convulsii puternice, de accese de febră sau de răcirea trupului.

Muhammad începe sa predice, întâi în familie şi printre cunoştinţe, apoi publicului larg. La început el este ignorat de majoritatea oamenilor, iar mai apoi ridiculizat. Totuşi, el reuşeste să atragă din ce în ce mai mulţi oameni la noua sa religie. Cu fiecare an care trecea, noi capitole erau revelate din Coran. Pe măsură ce numărul celor ce îl urmau creştea, Muhammad devine o ameninţare la adresa conducătorilor societaţii sale şi este persecutat, alături de cei care îl urmau. Un timp s-a bucurat de protecţia unchiului sau Abu Talib, dar după moartea acestuia Muhammad este nevoit să îşi părăsească oraşul natal şi să meargă cu un grup de musulmani devotaţi în oraşul Yatrib în 622, unde fusese invitat de două triburi rivale, care acceptaseră să-l recunoască drept conducător spiritual şi se aşteptau ca el să le arbitreze disputele. Acest eveniment se numeşte Hejira şi marchează începutul anului Islamic. Hejira înseamnă în arabă "emigrare". Numele oraşului este schimbat în Medina ('Oraşul' (în arabă), ca prescurtare de la numele complet de 'Oraşul Profetului' (al Madinat al-Nabi)) [1]

Muhammad devine conducătorul oraşului şi în scurt timp Medina devine capitala primului stat islamic. Acest stat este imediat atacat de vecinii mai puternici din Mecca, însă Muhammad reuşeşte să câştige câteva bătălii importante Badr si Uhud, asigurând securitatea statului său. Acesta continuă să se extindă şi în cele din urmă Muhammad cucereşte Mecca fără vărsare de sânge in 630. În tot acest timp, versete din Coran continuă să îi fie revelate, acestea fiind o parte aşternute în scris, iar o alta memorate de către companionii Profetului.
Se poate spune că Mahomed a fost un om al timpului şi locului în care s-a născut (de aceea biografia lui şochează atât de mult persoanele trăitoare în secolul 21 şi care nu sunt educate în morala islamică), însă în acelaşi timp şi-a depăsit în anumite privinţe epoca, aşa cum arată anumite reforme pe care le-a introdus cu religia lui în societatea tribală a Arabiei secolului al 7-lea.
Istoricii şi sociologii spun că nimic din istoria timpurie a religiei lui Mahomed nu prevestea stagnarea de care suferă civilizaţia islamică de mai bine de jumătate de mileniu. Mesajul acestuia a fost unul similar celorlalte religii monoteiste abrahamice, dacă nu cumva chiar unul mai coerent şi credibil, dată fiind perioada mai târzie în care noua religie a apărut. Spiritul tribal care i-a îmbibat pe arabi cu o imensă dragoste de libertate dintotdeauna, ca şi cu o sănătoasă doză de scepticism în ce priveşte orice formă de concentrare a puterii şi deciziei, modul democratic în care lumea tribală arabă lua deciziile privitoare la comunitate, sunt doar câteva elemente care prevesteau şi în fapt chiar au produs efecte favorabile dezvoltării impetuoase a civilizaţiei la baza cărei stătea mesajul lui Mahomed. Piedica, sau "vina", trebuie deci căutată, cel puţin în parte, mai târziu, şi nu în epoca sau mesajul iniţial, de altfel destul de ambiguu şi divers, al Profetului. Istorici ca B. Lewis şi D. Sourdel consideră că turnura antiraţionalistă pe care a luat-o islamul ca reacţie a mişcării mutazilite a fost decisivă în grăbirea falimentului. Tolerată un timp, filozofia a fost treptat respinsă ca un corp străin, iar ortodoxiile şi fanatismele fratricide n-au făcut decât să învenineze climatul intelectual, după ce-l denaturaseră pe cel politic. Lungul şir de execuţii ale ereticilor şi lista nesfârşită de cărţi ale filozofilor arabi arse în piaţa publică, a provocat lent dar inexorabil declinul final.